Programul RABLA Moto
Alege unul din cele 26 de modele Honda cu avantaj client de 3.500 RON prin programul RABLA Moto 2020*.
Prima motocicletă. Ce să fie?
Așadar, avem plasticul cu categoria A (sau A1, sau A2, eventual) în buzunar, acum ce facem? Desigur, urmează să ne procurăm o motocicletă ca să zburdăm spre orizont cum am văzut în filme. Un lucru destul de simplu de zis, nu tocmai facil de făcut.
Ce motocicletă îmi iau? Posibilitățile sunt foarte numeroase. În primul rând, trebuie să mă gândesc ce buget am pentru motocicletă. Asta, desigur, după ce scad banii pe care am să-i dau pe echipament. Prin asta mă refer la echipament complet, de cea mai bună calitate posibilă. Este mult mai important să fiu bine echipat decât să am cea mai nouă sau mai performantă motocicletă, mai ales ca începător.
Așadar, bugetul este primul factor de care trebuie să ținem seama. Dacă dispunem de o sumă între 5.000 și 7.000 de euro, putem să optăm pentru o motocicletă nouă de cilindree mică sau medie, prietenoasă cu începătorii și cu cel puțin doi ani de garanție. Cu aceeași sumă putem să cumpărăm motociclete de cilindree mai mare destul de interesante pe piața SH, dar prima motocicletă ar trebui să fie una cât mai lejeră și facil de pilotat. Nu super arătoasă, nu extrem de performantă.
Există avantaje clare în a-ți cumpăra o motocicletă nouă:
Așadar, prima motocicletă, indiferent cât de veche sau de nouă este, ar trebui, în primul rând, să nu-ți consume resurse de concentrare pentru simplul fapt că stai pe ea. O supersportivă sau un cruiser modificat cu ghidon foarte înalt te vor solicita chiar și când stai pe loc, consumându-ți resurse de concentrare pe care ar trebui să le folosești pentru traficul din jur. De aceea, în mod ideal, prima motocicletă trebuie să aibă o poziție naturală în șa, să nu fie foarte grea, puternică, sportivă sau să răspundă prea prompt la comenzi. E mai important să te simți în largul tău pe prima motocicletă, ca să evoluezi rapid, sigur și eficient, apoi poți trece la una mai mare și/sau mai puternică.
Gama Honda abundă de alegeri optime pentru începători, prezentate detaliat într-un articol viitor si pe paginile de model de pe site-ul nostru. Pentru a simplifica și mai mult pilotajul, există motociclete cu transmisie automată (precum NC750X), modele simple și ușoare, de categorie A2 (CB500F, CB500X și CBR500R) și un model ideal pentru cei foarte scunzi, care nu-și găsesc ceva pe măsura lor – Honda Rebel, cu șaua la doar 690 mm de sol, este cea mai joasă motocicletă disponibilă pe piață la ora actuală. La acestea se adauga și CB650R si CBR650R care pot fi limitate la 35kW la dealerii autorizați Honda.
Greșeli tipice de evitat când alegi prima motocicletă
Asfalt uscat tuturor!
Alege unul din cele 26 de modele Honda cu avantaj client de 3.500 RON prin programul RABLA Moto 2020*.
Echipamentul este cea mai importantă achiziție când faci primii pași în această pasiune, iar casca este pe primul loc.